Ciorapii din zale au fost tipul standard de protecție metalică pentru picioare în Europa, din secolul al IX-lea până la începutul secolului al XIV-lea. Aceștia ofereau o protecție flexibilă împotriva majorității armelor, dar au fost înlocuiți treptat de armurile din plăci de fier începând din a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Primele exemplare datează din secolul al IX-lea, cum ar fi un picior acoperit cu zale descoperit în catacombele din Kiulevcea, Bulgaria. Arta bizantină prezintă ciorapi din zale care ajung până la gambă la Tokali Kilise (secolul al X-lea) și Karanlık Kilise (secolul al XI-lea). Ciorapii completi din zale erau probabil utilizați încă de la începutul secolului al IX-lea și s-au răspândit prin intermediul Dunării sau al Italiei, după cum arată și Psaltirea din Stuttgart. Una dintre cele mai celebre reprezentări din Europa Occidentală se află pe Tapiseria din Bayeux (1066-1083), unde William Cuceritorul și alți cavaleri îi poartă. În jurul anului 1200, ciorapii din zale deveniseră aproape un echipament standard pentru cavaleri și oameni de armă.
Acești ciorapi din zale sunt confecționați din inele rotunde nerivitate cu o grosime de 1,6 mm și un diametru interior de 8 mm. Inelele brunate sunt împletite manual în sistemul patru la unu. Au o lungime de 118 cm, o lățime de 60 cm în partea de sus și 46 cm în partea de jos. Greutate: 6 kg.
