Celții venerau mistrețul, în special exemplarului masculin, pentru curajul și forța sa de luptă. În antichitate, ei au creat mici statuete reprezentând mistrețul, dintre care astăzi se cunosc peste 100 de exemplare diferite.
Modelul istoric al acestui pandantiv celtic în formă de mistreț provine din cultura latènienă . Figurinei originale i s-a dat de urmă în oppidumul Bibracte, care a fost capitala tribului galic al eduilor de la sfârșitul secolului al II-lea până la sfârșitul secolului I î.Hr. Acest oppidum este, de asemenea, locul bătăliei de la Bibracte, unde, în anul 58 î.Hr., Cezar și legiunile sale romane au luptat împotriva mistrețului. Iulius Cezar și legiunile sale romane au învins o armată celtică condusă de Vercingetorix.
- Dimensiunile amuletei: 3 × 2 × 0,6 cm
- Material: bronz de înaltă calitate
- Include: brățară din piele neagră
Pe lângă pandantiv, figurina mistrețului poate fi folosită și ca obiect de cult pe altar.
Simbolismul și importanța istorică a mistrețului la celți
Mistrețul era un animal de vânătoare respectat în cultura celtică, simbolizând un curaj formidabil în luptă. Acest lucru se reflectă nu doar în statuile celtice, ci și în decorațiunile ștanțate pe lamele sabielor și pe coifurile celtice, unde mistreții erau reprezentați cu spatele arcuit.
Reprezentările de mistreți se numără printre cele mai comune figurine din bronz ale celților, cu peste o sută de exemple păstrate. Aceste reprezentări au cunoscut o evoluție tipologică, trecând de la mistrețul sălbatic și agresiv la porcul domestic mai pașnic. Majoritatea figurinelor celtice de mistreți au fost găsite în straturi de așezări datând din secolele al III-lea până în secolul I î.Hr., sub formă de piese izolate și dispersate.
Reprezentările figurative celtice ale mistreților își au originea în arta etruscă. La sfârșitul secolului al V-lea î.Hr., a apărut așa-numitul tip Bibracte-Luncani, în care figurile celtice de mistreți se caracterizează printr-o atitudine agresivă și o creastă dorsală pronunțată.
